O minune l-a salvat din flăcări, la „Matei Balș”. „Eu trebuia să fiu în salonul morții!” (EXCLUSIV)

O minune l-a salvat din flăcări, la „Matei Balș”. „Eu trebuia să fiu în salonul morții!” (EXCLUSIV)
Victimele incendiului de la Institutul „Matei Balș” au fost scoase din saloane în pături și cearșafuri/Sursa/Captură video
Publicat: 30/01/2021, 18:37
Actualizat: 30/01/2021, 20:31

Un bătrân care, în noaptea incendiului de la Institutul „Matei Balș” se afla internat în salonul vecin celui în care s-a produs explozia, a rămas traumatizat după ce scenele de coșmar care i s-au derulat prin fața ochilor i-au rămas adânc săpate în minte. Acesta a povestit familiei sale cum l-a trezit din somn o bubuitură puternică, după care a văzut fum, flăcări și trupuri carbonizate. Mai mult, în noaptea tragediei, pacientul ar fi trebuit să se afle el însuși în salonul morții, însă, un concurs de împrejurări, aproape miraculos, a făcut ca mutarea să se amâne până a doua zi.

Gheorghe Trucan ajunsese la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” cu numai câteva zile înaintea tragediei. Se simțea rău din cauza insuficienței respiratorii și fusese internat în salonul 69, pavilionul 5.

Acesta a fost plăcut surprins de condițiile din spital și a povestit fiicei și ginerelui său, aflați, la rândul lor, în izolare, că „este atât de curat, încât nu are nevoie de nici măcar de papuci”.

Exista, însă, un inconvenient major. În patul vecin era un bătrân bolnav de Alzheimer, care era legat de pat și care, pentru că avea dureri, gemea toată noaptea și nu-l lăsa să doarmă.

Ca urmare, pacientul a solicitat personalului din spital să-l mute cu prima ocazie, pentru a se putea odihni.

În seara zilei de joi, undeva spre miezul nopții, o asistentă l-a anunțat că s-a eliberat un pat în salonul de alături și a insistat să-l mute. Cu toate își dorea foarte mult să aibă parte de nopți liniștite, bărbatul s-a gândit, totuși să refuze.

Motivul era acela că, fiind în salon cu două persoane netransportabile, era singurul care folosea baia, iar acesta era, din punctul lui de vedere, un avantaj extrem de important.

În consecință, a rugat-o pe asistentă să-l mai lase o noapte în salonul său, în speranța că se va obișnui cu zgomotele produse de vecinul care era conectat, permanent, la o sursă de oxigen.

Puțin după ora 5.00, pacientil a tresărit dintr-o dată, trezit de o bubuitură puternică. Fără să înțeagă ce s-a întâmplat, a pornit, desculț, către ușă.

A spart geamul cu un scaun

În momentul în care a deschis ușa salonului, a văzut că holul era deja cuprins de flăcări. În numai câteva secunde, un fum negru a început să invadeze camera, pe sub ușa închisă.

Disperat, pacientul s-a refugiat în baie, însă fumul era deja peste tot, iar aerul nu mai putea fi respirat. Împins de perspectiva morții iminente, Gheorghe Trucan și-a luat actele și banii, le-a băgat în buzunarul pijamalei, după care a încercat să deschidă fereastra.

Ca într-un film de groază, bătrânul aproape asfixiat a constatat că geamurile erau blocate. Atunci, cu ultimele puteri, a luat un scaun și a lovit cu toată forța, până când termopanul s-a transformat în cioburi. Atunci, fără să se mai întoarcă după portofelul cu bani și acte care îi sărise din buzunar tocmai între paturi, omul s-a cățărat pe pervaz, hotărât ca, la nevoie, să se arunce în gol. Deși salonul era la parter, distanța până jos era, totuși, una considerabilă.

Pacientul a rămas cu traume psihice

Exact atunci, bătrânul i-a auzit pe pompieri în timp ce-i strigau să se oprească. În câteva minute, pacientul a fost luat în nacela unei autoscări, iar după el au fost scoși din salon și ceilalți doi pacienți.

Ginerele băbatului a povestit, pentru GÂNDUL.RO, că, după ce a fost salvat de de reprezentanții ISU, bătrânul a stat în frig, în pijama și în picioarele goale, aproximativ 10-15 minute, după care a fost urcat într-o ambulanță și transportat la Spitalul „Sf.Ioan”.

La numai o zi după tragedie, Gheorghe Trucan a povestit familiei sale că este profund afectat psihic de evenimentul pe care l-a trăit la spital. Acesta s-a plâns că, de câte ori închide ochii, vede flăcări și un cadvru carbonizat pe care l-a văzul în curtea spitalului, cărat de pompieri, într-o pătură.

Șase persoane au murit, până acum, în urma incendiului care a izbucnit, vineri dimineață, la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București. Patru dintre victime au murit în salon, după ce, inițial, a avut loc o explozie, iar alte două victime au decedat după ce au fost transferate la alte spitale.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Preşedintele Serbiei declară că victoria Kamalei Harris ar putea declanşa un al Treilea Război Mondial
A aflat că soția îl înșală, chiar în timpul filmărilor Asia Express: `Vreau să divorțez`
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Ce aparatură de uz casnic vă spionează și trimite datele voastre personale către China. Dispozitivele...
Ileana Sterp, în lacrimi de ziua ei. Ce s-a întâmplat la restaurant între sora lui...
Se deschide cel mai mare șantier din România. Se caută 22 000 de muncitori care...
Buni de plată, fără armată și cu rusa limbă oficială de stat. Cum arată „planul...
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera...
O mai ții mine pe Catrinel Sandu? Cum arată acum fosta vedetă. A fost înșelată...
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Lunetiști, drone și gard de sârmă ghimpată. Măsuri de înaltă securitate în Maricopa, comitatul care...
El este Mihai, adolescentul român dispărut fără urmă dintr-un orășel din Anglia. Tatăl băiatului are...
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
După câți KM se schimbă plăcuțele de frână. Care sunt primele semne de uzură și...
Alegeri prezidenţiale în SUA 2024: Donald Trump vs Kamala Harris. Garda Naţională, mobilizată în 15...
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
Viața la bloc 2024. Administratorul asociației de proprietari este obligat. Trebuie să verifice în fiecare...
Cele mai mortale accidente feroviare din lume. Nimeni n-a scăpat viu
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
De ce a amânat Virgil Ianțu să se căsătorească cu mama fiicei sale. După 22...
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
A fost creată prima pereche de buze „nemuritoare” în laborator